Musée Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu
- Download the applinks
- iOS
- Android
- Windows Phone
Infos Musée
À propos du musée
Înfiinţat în anul 1992, Memorialul Ipoteşti − Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu realiza dezideratul multor cărturari ce şi-au legat numele de satul copilăriei lui Eminescu, anume înglobarea tradiţionalei activităţi muzeale într-un amplu proiect cultural, focalizat pe cercetarea biografiei şi operei eminesciene şi deschis oricăror manifestări de valoare din diverse domenii ale expresiei artistice.
Proiectele culturale ale Memorialului Ipoteşti includ, alături de activitatea specifică unui centru muzeal, şi organizarea periodică de colocvii simpozioane, cursuri de vară, tabere de creaţie, expoziţii temporare şi spectacole.
Obiective de patrimoniu și muzeale: Casa părintească, Bisericuţa familiei Eminovici, Biserica satului Ipoteşti, Muzeul Mihai Eminescu, Biblioteca Naţională de Poezie Mihai Eminescu.
Program de vizitare: 9-17 (luni - duminică) în intervalul 15 mai - 15 septembrie și 8-16 (luni - duminică) în intervalul 16 septembrie - 14 mai. Ultimul gidaj se face cu 30 de minute înainte de închiderea programului.
Programmer votre visite
- Amfiteatrul în aer liber, Strada Mihai Eminescu, Ipotești, Mihai Eminescu, Botoșani, 717253, Roumanie
-
- Aujourd'hui:
- 09:00 - 17:00
- Lun
- Fermé
- Mar
- 8:00 - 16:00
- Mer
- 8:00 - 16:00
- Jeu
- 8:00 - 16:00
- Ven
- 8:00 - 16:00
- Sam
- 8:00 - 16:00
- Dim
- 8:00 - 16:00
- http://www.eminescuipotesti.ro/
Audioguides
Pièces exposées
Objets exposés présentés avec fichier audio
Commentaires
4 avis
Évaluer cette visite-
03-09-2022
foarte bine realizat și prezentat.
-
07-18-2017
english tour has no objects
-
07-14-2016
p
-
07-02-2016
Completeaza la obiect experienta avuta in muzeu.
Téléchargez l'appli gratuite izi.TRAVEL
Créez vos propres visites audio!
L'utilisation du système et de l'appli de guide mobile est totalement gratuite